Traseu în Făgăraș printre bujorii de munte

bujorul de munte in Muntii Fagaras

Îmi doream să vizitez Nucșoara și să mă plimb prin Munții Făgăraș printre bujorii de munte, așa că m-am bucurat când s-a anunțat evenimentul “A înflorit bujorul în Făgăraș.”

Am plecat din București la 6:00 dimineața și am ocolit puțin, neștiind că în Nucușoara se poate ajunge atât prin Brădet cât și prin Corbi. Am ales varianta prin Brădet și ne-am rătăcit puțin luând-o prin pădure pe drumul care duce spre barajul Vidraru, însă în cele din urmă am ajuns la Pensiunea Crapatica din Nucșoara, locul de unde a început traseul prin Munții Făgăraș.

Am pornit cu mașinile de teren spre Malița pe Valea Cernatului, iar frumusețea peisajelor nu poate fi surprinsă de niciun obiectiv foto.

bujor de munte prin peisaj cu zapadadrum in Muntii FagarasiMalita

A fost pentru prima dată când am văzut bujori de munte, iar Muntele Malița acoperit de aceste flori este un tablou de care  te poți bucura doar în luna iunie.

După ce ne-am bucurat de aerul curat, împrejurări și bujorii de munte care au un gust foarte bun și multiple calități terapeutice, am plecat, tot cu mașina, spre stână pentru a servi o masă tradițională.

Am fost întâmpinați cu țuică și preparate tradiționale: bulz pe jar, jintiță și pastramă de oaie. Nu puteam să ratez ocazia de a-mi face o poză îmbrăcată cu haina tradițională purtată de ciobani.

De aici se urca spre Scărișoara Mică, iar de acolo până la Vf.Moldoveanu mai sunt cam 3 ore de mers de jos. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile am renunțat să mai merge, însă am promis că vom reveni.

Varful Moldoveanu acoperit de nori

Erau nori și nu am putut să admirăm vârful nici măcar de la distanță, până la el se poate ajunge și prin Valea Rea. De la Nucșoara până la Stâna lui Brunei se merge cu mașina de teren 45 de km, iar de acolo se urcă 3 – 4 ore.

Valea Rea spre Varful Moldoveanu

Dl. Costică de la Pensiunea Carpatica este salvamont și însoțește grupurile care vor să se aventureze spre Vârful Moldoveanu sau doar să se bucure de priveliștea oferită de Munții Făgăraș.

Să urci pe Vârful Moldoveanu este cu siguranță o experiență unică, dar care necesită echipament și pregătire corespunzătoare. Sper ca în anii următori să mă bucur de această experiență și să ajung la 2.544 de m, pe cel mai înalt vârf din România.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s